Mişcările feministe au luat un avânt extraordinar în secolul trecut. Lupta pentru independenţă, pentru egalitate cu bărbatul a atins adeseori accente dramatice. Drepturile sociale pe care le-au revendicat şi le-au cucerit asemenea ample campanii au o valoare indiscutabilă. Sunt necesare, sunt fireşti, sunt o victorie meritată.

Dar femeia îşi poate cunoaşte adevărata esenţă prin amplificarea încrederii în sine însăşi; nu este inferioară bărbatului, nu este în competiţie cu el, nu are ce să demonstreze.

Vechile tradiţii orientale spun că bărbatul este +, yang, emisiv, solar, iar femeia este -, yin, receptivă, lunară. Când se completează perfect, ei formează un întreg sacru. Bărbatul şi femeia sunt jumătăţile predestinate ale aceluiaşi tot, pe care Platon îl numea ANDROGIN.

Lupta feministelor pentru libertate şi emancipare a fost un cuţit cu două tăişuri, ce a câştigat în exterior a pierdut în interior, noţiunea de feminitate s-a degradat, iar femeile au devenit uneori proprii duşmani, negându-şi farmecul, sensibilitatea, intuiţia, misterul, pe care le-ar da bucuroase la schimb pentru forţa, sportivitatea, invincibilitatea, tipul de acţiune masculine.

Această atitudine aduce mari deservicii femeii şi îi blochează procesul de evoluţie naturală prin autocunoaştere. Competiţia în care a intrat cu bărbatul o defavorizează, pentru că ea tinde să adopte valorile masculine, neglijându-şi propria natură.

Soluţia pentru o viaţă fericită nu este continua dispută feministă cu celălalt sex.
Primul pas pentru completitudine interioară îl reprezintă autocunoaşterea, înţelegerea nevoilor binefăcătoare, fizice, sufleteşti, spirituale - pentru ca prin împlinirea lor fiecare femeie să devină o sursă inepuizabilă de entuziasm şi fericire.